PRINCIPIILE STIL IMOBIL

Cultura noastra

Daca vrei sa ai, ce nu ai, nu mai sta asa cum stai! Sau cum ar spune altii ,,Tu de ce te trezesti dimineata?"

La Stil Imobil ne place să creștem repede. În cunoaștere, în carieră, în călătoria noastră către performanță. Ne mai place și să spunem lucrurilor pe nume. Așa că e bine să știi de la început că vei intra într-un mediu complex, în care totul se schimbă foarte rapid. Incredibil de rapid. Să te adaptezi la schimbare mai rapid, e singura șansă de a câștiga, iar la Stil Imobil ne place să câștigăm. Cât mai des posibil.

Pentru cei care vor să rămână în zona de confort, Stil Imobil este ultima Agentie imobiliara din Iasi în care vei gasi aceasta stare. Pentru că noi suntem creatori de experiențe, de strategii, de povești, iar pentru a-ți asuma acțiunea din spatele lui „a crea” presupune să încerci mai mult, să gândești lucrurile în profunzime, să investești energie. Veti lucra cu echipe dinamice de oameni pasionați, care inovează împreună și schimbă viitorul.

La Stil Imobil înțelegem oamenii care se trezesc dimineața ca să schimbe oameni, destine, lucruri, in general felul de a fi in comunitati, deoarece și noi-Stil Imobil-suntem la fel. Știm că am construit un brand local puternic. Știm cum să avem un impact. Și vom reuși! Dacă și tu vrei să reușești alături de noi, vino să ne cunoaștem! Te așteptăm de ceva timp.

Catalin Nechita,fondator Stil Imobil.

În ce credem la Stil Imobil

Noua ne pasa

Noua ne pasă

Ne pasă se referă la angajamentul profund și autentic de a înțelege și a satisface nevoile clienților. Această abordare presupune ascultarea atentă a dorințelor și preocupărilor clienților, oferind soluții personalizate, care adaugă valoare experienței lor. Prin „ne pasă”, echipa nu doar că își urmărește obiectivele comerciale, dar se străduiește să construiască relații de lungă durată bazate pe încredere și respect reciproc, demonstrând o preocupare constantă pentru bunăstarea clienților, colegilor și a partenerilor săi de afaceri.

Înțelegem clientul

Înțelegem clientul

Cuvântul dat e respectat. Îndeplinim fiecare promisiune pe care o oferim clienților, partenerilor sau colegilor noștri. Înțelegem nevoile tuturor celor cu care lucrăm și suntem constant preocupați să fie din ce în ce mai mulțumiți de noi.

Gândim ca un antreprenor de succes

Gândim ca un antreprenor de succes

Mindset-ul antreprenorial ne ajută să înțelegem comportamentul clientului, dar și procesele și costurile din spate. Cu ajutorul lui reușim să setăm obiective ambițioase, să depășim obstacole și să ne folosim de tehnologie și de resursele pe care le avem la dispoziție pentru a obține tot ce ne-am propus.

Luăm decizii bazate pe date

Luăm decizii bazate pe date

Este parte din rolul fiecăruia dintre noi să analizeze și să îmbunătățească fluxurile din spatele muncii sale. Înainte de a lua o decizie, analizăm date și cifre adunate din activitatea de zi cu zi și acționăm luând în calcul toate perspectivele: operaționale, tehnologice, financiare și umane.

Evaluăm impactul proiectelor noastre

Evaluăm impactul proiectelor noastre

Este important să ne stabilim indicatori și metrici pentru unele activitati specifice. Atât la început, când analizăm resursele de care avem nevoie ca să obținem rezultate pe termen scurt și lung, cât și la final, pentru a ne asigura că replicăm succesul și învățăm din greșeli.

Acționăm responsabil

Acționăm responsabil

Acționăm de fiecare dată cu simț de răspundere. Luăm în calcul efectele pe care deciziile noastre le au asupra clientilor, business-ului colegilor și ne asumăm rezultatele.

Creștem împreună cu business-ul

Creștem împreună cu business-ul

Fiecare tranzactie e o provocare și un prilej nou de dezvoltare a business-ului și a noastră, odată cu el. Analizăm fiecare experiență și învățăm constant cum să devenim mai buni, mai responsabili și mai pregătiți pentru ceea ce urmează.

Ne susținem reciproc

Sustinere reciproca

Rezultatele noastre depind de relațiile de respect și încredere pe care le construim. Implicare noastra de zi cu zi, defineste viitorul!